O asistentă româncă rupe tăcerea despre experiența din Germania : „Ca om, ești mort în interior”. Drama tuturor românilor plecați peste hotare

asistenta daniela c

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un viitor și în străinătate, în același domeniu, ca mulți alții, scrie cotidianul online TION. Până la urmă s-a întors, spune că e mai bine aici… printre ai ei, în familie.

A plecat în străinătate pentru un salariu mai mare, dar a sfârșit prin a se întoarce. Avea bani, dar nu se putea bucura de ei, nu avea când și cu cine… Daniela a povestit experiența ei din Germania.

„M-am dus și am cerut voie domnului profesor Mihai Ionac (șeful clinicii de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Județean Timișoara) să mă lase să plec, pentru că el mi-a dat un post pe perioadă nedeterminată. Mi-a părut rău să-mi las locul de muncă, să-l pierd, i-am spus ce am de gând. Mi-a zis că se bucură foarte mult. A spus că dacă nu fac față acolo, să vin înapoi. Am mers acolo, e foarte greu să mergi pe cont propriu, fără firme și alte cele. Neștiind limba tu pentru ei ești cotat ca și cu handicap.

M-am dus la Frankfurt, aveam prieteni, au spus: hai să încercăm. A trebuit să învăț limba, să mă înscriu la cursuri de integrare acolo, pe care le-am plătit – 2.000 de euro. Am făcut practică în mai multe clinici, în timp ce mergeam și la curs, după care a trebuit să cer un drept de muncă. Asta după doi ani de chirurgie vasculară aici, experiență la chirurgie vasculară.

A trebuit să aștept șase luni să-mi dea dreptul de muncă. Am făcut practică la Crucea Roșie, în Germania, și acolo le-a plăcut de mine, am făcut 2-3 luni. Cu o adeverință de la ei m-am dus să-mi cer dreptul de muncă. Prima dată nu am fost recunoscută ca asistentă, ci ca infirmieră, deși lucram pe post de asistentă. Lucram ca asistentă, dar pe bani de infirmieră, a trebuit să merg să-mi echivalez cursurile de aici”, spune Daniela.

„Prin ce am trecut acolo nu a fost ușor…”

A încercat să-și facă un rost, chiar dacă, cel puțin la început a fost greu.

„Prin ce am trecut acolo nu a fost ușor, bani cheltuiți, mult de muncă, să întreb în fiecare zi dacă mi-a venit dreptul de muncă. Am fost refuzată de vreo trei ori, fără motiv, după șase luni, drept de muncă – ca să fiu recunoscută ca și un cetățean german acolo, să am toate actele în regulă, toate asigurările.

Am început serviciul, apoi școala pentru echivalare, în Germania. Totul mi se părea atât de ușor acolo, eu știam tot, în chirurgie vasculară lucrând, cu ce am învățat aici nu întâmpinam acolo greutăți. Nemților nu le venea să creadă că eu pot așa de repede să mă descurc. Îmi spuneau că nu trebuie să fac lucrurile atât de repede, mă controlau. De la 7.30 până la ora 13.30 trebuia să mă încadrez să-mi fac toată treaba.

Mi se spunea dimineața ce am de făcut la fiecare pacient. Sarcinile din ziua respectivă trebuiau să se termine la 13.30, atunci trebuia să-mi predau tura. Eu la ora 11 eram gata cu tot și nu era OK ca de la ora 11 să stau și îmi ajutam celelalte colege. Au spus că nu e OK, că toată treaba trebuie să o facem încet și cu calm”, spune Daniela.

„Acolo predomină puterea pacientului”

În Germania, Daniela rămânea în mână cam cu 1.900 de euro, în fiecare lună, în funcție de ture, de gărzi, iar la Timișoara câștigă în jur de 2.000 de lei în mână, pe lună.

„La un moment-dat ajungi la concluzia că banii nu sunt suficienți pentru a fi fericit și împlinit în viață. Îmi lipsea ceva, colectivul meu, familia. Nu mă mai bucuram de viață. Acolo, în Germania, trebuie să ai răbdare, să știi să pui capul jos, când ți se spune ceva atunci să execuți, dacă ai greșit să fii răspunzător pentru asta și să lași foarte multe de la tine. Mai ales că nu vorbești aceeași limbă și nu comunici la fel.

Acolo predomină puterea pacientului, pacientul are putere, nu cadrul medical, trebuie să pui foarte mult preț pe pacient. Dacă dorește să-i deschizi geamul, îl deschizi, dacă nu, atunci îl lași închis. Trebuie să îl consiliezi, să empatizezi cu el, să-i acorzi foarte multă atenție, să stai să-l asculți chiar dacă tu nu ai starea necesară, trebuie să simulezi că da, ești acolo, cu el. Dacă vrea să-l ții de mână, să-ți spună o durere, ce a visat azi-noapte, trebuie să-l asculți”, spune asistenta din Timișoara.

„Sufeream de singurătate, toată lumea era rece, pe nimeni nu interesa prin ce stări treci tu”

A stat doi ani în Germania și a lucrat. După doi ani, când a plecat de acolo, a trebuit să inventeze un motiv, pentru a fi lăsată să plece…

„Au spus că pentru ei a fost o pierdere că eu am plecat. La un moment-dat eram controlată de șefa mea să vadă dacă fac lucrurile cum trebuie. Nu am fost atât de bună la limba germană, înțelegeam, dar aveam impresia că nu mă exprim corect gramatical și mă inhibam și nu puteam să vorbesc. Am lucrat cu atâta încredere și fără nicio frică pentru că știam că o iau ca o experiență.

Cât trăiam în Germania, sufletește trăiam în România, tot timpul spuneam – vreau viața mea înapoi. Sufeream de singurătate, toată lumea era rece, pe nimeni nu interesa prin ce stări treci tu, plus vremea, frigul de acolo, dacă nu ai pe nimeni… Aici am prieteni, familia mea, pentru ce să suport eu acolo, de dragul unor bani? Tot timpul profesorul Ionac mă încuraja și îmi spunea că dacă nu îmi este bine să mă întorc acasă”, spune Daniela.

„La un moment-dat îmi era rușine să spun că vin din România, că știam cum se uită”

Daniela a stat doi ani în Germania, după care a considerat că nu mai rezistă, că nu mai are viață.

„Ajunsesem să mă uit la bani, la lucruri și să nu mă folosesc de ele. Dacă nu ești în țara ta, cu oamenii tăi dragi, nu știi că trăiești. Toți colegii îmi scriau:. Știam că undeva sunt primită cu brațele deschise și acolo sunt oamenii care pe mine mă iubesc cu adevărat.

Chiar te simți ca o slugă acolo, în străinătate, să nu ai un punct de vedere, ei aveau aerul ăla de… eu mă mai, cu nemțoaicele. Când auzeau că vin din România… (țigani din România), la un moment-dat îmi era rușine să spun că vin din România, că știam cum se uită.

Dar pe partea profesională nu aveau ce să-mi reproșeze. Eu săream să le explic și să le spun tot ce știam eu. Acolo, din țânțar făceau armăsar, dacă scădea glicemia la un pacient era haos – ce-ai făcut? Era tragic, era cu frică, să nu reclame cineva, să fii tot timpul perfect. În Germania mergeai la lucru, dar cu stres, să nu te interpreteze greșit. Poate doreai să faci ceva, să spui ceva…”, spune Daniela.

Daniela a lucrat la o clinică de cardiologie, în Offenbach am Main, ca practicantă, șase luni, și într-un spital de chirurgie generală, și pe îngrijiri paleative, în aceeași localitate, dar și la Crucea Roșie, care aparține de Frankfurt.

„E plin de români care lucrează acolo, în sistemul de sănătate. Acum foarte ușor se pleacă în străinătate, dar prin firmă. Serviciul în Germania te face să nu duci grija zilei de mâine, dacă îți dorești ceva poți să-ți cumperi că ai cu ce, îți permiți aproape orice, ești fără griji, dar tu, ca om, ești mort în interior.

Am ajuns la concluzia că mai bine mai puțin și bun decât mult și prost. O asistentă în România înseamnă mult, ai alt statut, ești altfel văzută, în schimb în Germania nu înseamnă nimic o asistentă, ești îngrijitoare. Acolo îți spune: fă tu asta, aici – vă rog frumos. Depinde de fiecare ce-și dorește de la viață, cum vrea să-și trăiască viața, poți trăi frumos și în România, dacă știi să trăiești frumos, să trăiești tu cu tine bine.

CITEȘTE ÎN CONTINUARE AICI

loading...

You may also like...

25 Responses

  1. lascu nina spune:

    in romania sunteti niste doamne.nu respectati pacientul,va bateti joc vreti si bacsis de la oamenii bonlavi.ar trebui ca toti sa mergeti un an acolo si apoi sa va intoarceti pers.normale.numai asa deveniti .

    • timo spune:

      Frumos spus Nina….bravoooo

    • Stella spune:

      Asa este aveți dreptate , eu am lucrat ca asistenta in România si eram obișnuita cu bacșis așa cum ziceți cu toate ca nu am cerut niciodată dar săracii pacienții îți dau . Acum lucrez in USA ca asistenta dar responsabilitatea mea este inzecita si respect pacienții si lucrez de drag si iubesc meseria mea plus banii care ii cîștig sunt triplu fata de Germania . Felul de a trata un pacient in America este la fel ca si cum te duci la un hotel de 5 stele si aștepți sa fie totul perfect de la îngrijirea pacientului la timpul de așteptare , confortul din camera si mincarea . Mi-aș dori tare mult sa se schimbe mentalitatea romanilor si pacienții sa aibă cel puțin pe jumătate atenția care se acorda aici.Nici eu nu am devenit asistenta peste noapte dacă asistenta care a fost in germani i-a luat 2 ani aici in America îți ia poate 3-5 ani . Dai sute de teste si mii de $ pina ajungi la stadiul de a fi considerat Register nurse . Dar apoi trăiești fericit iar prieteni îți faci oriunde in lume daca vrei . Si familia poți sa ți-o vizitezi la 3-6 luni cu banii pe care ii faci aici .

    • sorin spune:

      Asa este Nina, occidentul nu este pentru toata lumea!

  2. Daca respecti bolnavul …..ESTE MESERIA TA ;;;; IN romania, va lipiti cu buzunaru de bolnav in pat…..sa-ti primesti zilnic……..IN spitale in GERM: te simti ca esti tratat. Cine nu are bani in rom. MOARE in spital.

  3. Constantin spune:

    Da,la bolnavi daca vrei sa faci un bine pana sa insanatosesti bolnavul! Cand bolnavul se simte mai bine si pleaca acasa ameliorat,pana la urma va rasplati mult si bine au ma rog si eu cat poata da fosta pacienta. Medicii si asistentii medicali trebuie sa-si faca datoria cu strictete si respect dupa ce au jurat pe JURAMANTUL LUI HIPOCRATE!

  4. Dana spune:

    Imi imaginez cum se poarta doamna cu pacientii in Romania, daca normalitatea i se pare…..anormala…..sa inteleg ca abia in Germania a aflat ca un cadru medical trebuie sa puna pret pe pacient????

  5. Roxana spune:

    Sincer, ar trebui sa te apuci sa vinzi legume la piata, ca acolo te poti targui pentru marfa ta, sa faci ceva la care te pricepi, daca la spital ti se parea atat de cumplit , si simteai ca mori pentru simplul fapt ca trebuia sa respecti pacientul. Sa iti fie rusine!!!

  6. muresan virginia spune:

    Oare la ce scoala ai invatat in Romania daca ti se pare anormal a-ti face meseria asa cum trebuie? si cit de mult ti se pare ca esti ,,super pregatita si fff buna,, numai dupa 2 ani de practica sau cum vrei sa spui,oare pt ce ai fost pregatita/?

  7. timo spune:

    Eu lucrez de 3 Ani in Germania,dar nimeni nu m-a jignit si nu m-a facut tigan aici.Daca nu va place,nu mai veniti…Stati acasa….nu huliti tara asta; daca nu va place NU VENITI!

    • Stella spune:

      Bravo Timo așa le spun si eu daca nu se adaptează la o munca cum ar trebui făcută cu bun simt si sa îți respecți pacienții atunci de ce lucrezi in meseria asta ? Nici pe mine nu m-a jignit nimeni in America si am tot respectul ptr toată lumea de aici . Cui nu-i place sa plece .

  8. Petrica spune:

    E adevarat, pacientul ar trebui sa fie pe primul loc atunci cand esti cadru medical si te afli in timpul serviciului..in scolile din Romania s-a studiat chestia asta doar ca nu s-a pus in practica.Ca si angajat in cadrul unui spital trebuie sa mergi pe principiul ” capul plecat sabia nu-l taie ” altfel neuropsihiatrie scrie pe tine .Toti romanii sunt „maltratati” .Cei ce afirma ca o duc bine ori mint ori sunt naivi

  9. Maria Daria spune:

    Ce articol de gunoi….rupe tacerea….drama tuturor romanilor…..Neghioaba asta cu aere de doctor a rezistat doi ani sa-si faca meseria. Sa respecte pacientii….dupa care s-a intors la sfantul bacsis. Bleaahhh mi scarba de asemenea rahaturi umane!!!!

  10. Andreea spune:

    Ce drama domnule? Ca i se cerea sa respecte pacientul? Ca era trasa la raspundere daca paciemtului ii ieseau analizele proaste in urma ingrijirii pe care ea o oferea? Mi se pare normal sa te porti asa si sa ceri mereu acordul pacientului pt ceea ce ii faci, sa ii explici frumos ce se intampla cu el si sa fi empatic. S-a intors in Romania pt ca ii era dor sa fie pupata in fund doamna asistenta si s-a saturat sa fie pusa pe acelasi nivel cu „muritorii de rand”

  11. Gabi Sorocianu spune:

    Vrajeala, multa vrajeala!
    Traiesc si muncesc „peste hotare” de cativa ani si singura drama este ca as fi putut pleca din tara acum 27 de ani: acum nu mai aveam nicio problema materiala, ba aveam si pensie asigurata, eram realizat profesional si ma „implineam” venind in concediu in Romania de cate ori aveam chef.
    Decat bataia de joc din Romania, mai bine „insingurarea” printre „straini” (ca si cum nemtii nu ar fi oameni, ci numai „straini”). Daca nu te poti adapta, mai bine stai acasa, dar nu incuraja si pe altii sa-ti impartaseasca „suferinta”.

    • Nina spune:

      Gabi, ce vrajeala este sa tanjesti sa fii printre „ai tai”? Oamenii sunt diferiti, unii sunt fericiti cu banii si singuratatea, altii se simt impliniti cu bani mai putini dar cu familia si prietenii, cu obiceiurile „de acasa”. Eu cunosc ff multi romani care dupa ce si-au facut un stoc de bani s-au intors in Romania, pe pamanturile natale. Am o cunostinta care desi a locuit in vest 50 de ani, e bunic, a profesat ca medic aproape de la inceput acolo, a facut bani multi in acesti ani, totusi, la peste 70 de ani, si-a cumparat un apartament in Romania de vreo 2 ani, aproape ca s-a mutat de tot in RO, cam 2 luni pe an doar lipseste din Ro..cand l-am intrebat de ce, a zis ca „in sfarsit, simt ca traiesc, ca m-am intors acasa dintr-o lunga calatorie”. Ce zici de asta? Eu spun ca oamenii sunt diferiti, asta este.

  12. Victor spune:

    „Ca om ,esti Mort in interior in Rominia,ca om esti gunoi in interior daca gindesti ca aceasta vietate.

  13. Teo spune:

    Ce pacat ca esti asistenta si nu sti ce inseamna mort interior mai ai mult de invatat si pt a muncii in strainatate trebuie sa pui cap miini si constiinta.asistent inseamna ca asisti persoana dupa ce tu teai format ca persoana mai avem multe de invatat….din Spania asistent medical va salut…

  14. Afrodita spune:

    Neadaptatii raman neadaptati indiferent unde vor merge.

    • Nina spune:

      Afrodita, „neadaptatii” suntem NOI care ne-am parasit tara , noi, nu ne-am putut adapta la conditiile propriei tari si am „fugit” altundeva:)) nu crezi?

  15. Nina spune:

    Eu cunosc medici romani in vest care au aceleasi ifose ca si in Ro, nu le ajungi cu prajina la nas mai ales daca apar in comunitatea romanilor, unul chiar mi-a spus ca nu prea merge la biserica romaneasca pt ca „totdeauna trebuie sa dai bani”. O Registered Nurse romanca imi spunea odata ca ei ii place sa lucreze in spital (in Vest) fiindca „pacientul depinde de ea si nu invers”, comparand cu serviciul de RN intr-o agentie de ajutor ptr varstnici unde spunea ca „ea era la cheremul pacientului si a familiei acestuia”. Deci, depinde de tara, de comunitate. Totusi, fara discutie, ca pacient esti „bagat in seama” si tratat mai bine decat in Romania, plata este insa pe masura, legile si „cultura” , in general, a vesticilor de a-si face datoria si a fi buni fiecare la locul lor de munca, faptul ca nu sunt corupti, sunt constienti si responsabili, ajuta enorm conditia, in sine, a pacientului. Sarmana din articol avea se pare complex de inferioritate fara sa-i spuna nimeni nimic (n-am inteles ca at fi numit-o cineva tiganca, mai ales ca spune ca era si buna la munca), nu-I placea sa i se spuna fa asta sau cealalta (carui sef i-ar placea sa aiba o subordonata in munca aroganta?), era timorata si inhibata ca nu stia germana f bine (daca si-a echivalat studii si a fost prin scoli acolo inseamna ca totusi stia sa se descurce ), in definitiv, 2 ani sunt insuficienti ptr oricine sa fie ff proficient intr-o limba straina, nu e o rusine. Da,sunt de accord insa cu lipsa de prieteni, oarecum singuratatea, in g-ral pentru cei din noua tara vei fi totdeauna „un strain”. Vor trece multi ani, pana ti se va parea normal ca fiind intr-o vizita la ei acasa sa nu fi servit cu nimic altceva decat, eventual, un pahar cu apa, sa zambesti si daca nu-ti vine sau nu ai motive, sa raspunzi permanent ca ‘totul e bine’ chiar daca nu este, etc…etc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *