În urma atenționării meteorologice de ploi și vijelii emise de Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, în cadrul Primăriei Constanța s-a întrunit Comandamentul pentru Situații de Urgență, format din reprezentanți ai Primăriei Constanța, SC RAJA SA și ai Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, pentru a preveni eventualele calamități.
„Avertizările Centrului Meteorologic Regional Dobrogea pentru această după-amiază arată că, în intervalul orar 17:00 – 21:00 (cu posibilitate de prelungire), în municipiul Constanța cantitățile de apă ar putea atinge între 12 l/mp și 50 l/m”, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța.
Măsuri de prevenție:
– Reprezentanții Serviciului Inspectorat Protecție Civilă, din cadrul Primăriei Constanța, au pregătit saci cu nisip și diguri de protecție împotriva inundațiilor, care vor fi montate imediat ce avertizarea meteo devi