Banul, în reprezentarea sa fizică sub formă de monede şi bancnote, reprezintă o convenţie socială fundamentală pentru evoluţia a ceea ce numim civilizaţie.
Apariţia sa a permis dezvoltarea accelerată a colectivităţilor umane, în condiţiile facilitării schimburilor comerciale pe scară largă, iar monedele de aur şi argint au fost reprezentarea materială a banilor pentru cea mai mare parte a istoriei omenirii.
Au existat şi tentative de utilizare a banilor de hârtie, cum a fost cazul în China secolului al VII-lea, dar experimentul a eşuat. Apariţia primelor bănci centrale, în Suedia şi Anglia, urmată de extinderea acestui cadru instituţional la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului trecut a condus la reintroducerea „banilor” de hârtie. Iniţial bancnotele, după cum le spune şi numele, reprezentau dreptul de a cere convertirea lor în aur.
Războaiele mondiale şi împrumuturile masive ale guvernelor au condus la restrângerea treptată a acestui drept, care a rămas doar un privilegiu al autorităţilor după semnarea acordului de la Bretton Woods.
Sistemul monetar postbelic, dominat de un dolar care avea acoperire în aur, a durat până la începutul anilor „70, când administraţia Nixon a anunţat suspendarea convertibilităţii dolarului, pe fondul cererilor insistente ale partenerilor comerciali de transformare a surplusului de dolari în aur.
Eliminarea ancorei monetare reprezentate de metalul preţios a deschis calea expansiunii necontrolate a creditării, care a devenit exponenţială în ultimele două decade şi a pregătit terenul pentru criza declanşată în 2007.
De atunci, băncile centrale au trecut la măsuri deosebit de agresive de relaxare monetară, care au culminat cu lansarea programelor de relaxare cantitativă. O consecinţă directă a acestora o reprezintă intrarea dobânzilor nominale în teritoriu negativ, dar fără rezultate semnificative privind creşterea economică reală.
Comportamentul consumatorilor şi firmelor nu a urmat aşteptările băncilor centrale şi guvernelor, în condiţiile în care agenţii economici au trecut la măsuri de reducere a gradului de îndatorare şi scăderea consumului. Mai mult, dobânzile negative pentru depozite, în loc să stimuleze consumul, au determinat apariţia unei tendinţe tot mai pronunţate de retragere a banilor din sistemul bancar.
Era inevitabilă apariţia „soluţiilor” pentru aceste probleme. Una dintre ele, promovată tot mai agresiv în ultimul an, este eliminarea banilor fizici din circulaţie. Un reprezentant al mediului academic, profesorul american Kenneth Rogoff, susţine ideea eliminării însemnelor monetare, la fel cum au apărut declaraţii favorabile şi în mediul bancar. Willem Buiter, economistul-şef al grupului bancar Citigroup, s-a pronunţat pentru abolirea banilor fizici deoarece permite cetăţenilor să evite dobânzile negative promovate de băncile centrale, după cum scria Bloomberg luna trecută.
Ultima propunere în acest sens a venit din Germania, de la profesorul Peter Bofinger, care face parte din Consiliul Experţilor Economici. Wikipedia arată că Bofinger este singurul adept al lui John Maynard Keynes din această organizaţie, care evaluează performanţa macroeconomică a Germaniei pentru guvern şi parlament din 1963.
Într-un interviu acordat revistei Der Spiegel, Bofinger a declarat că „monedele şi bancnotele sunt depăşite şi nu fac decât să reducă influenţa băncilor centrale”. Deci nu este vorba doar de eficienţa şi facilitatea în utilizare a mijloacelor „moderne” de plată, ci de „planificarea” economică urmărită de instituţii „independente”, aflate dincolo de orice control democratic?
Scopurile declarate ale eliminării banilor fizici sunt, însă, deosebit de „progresiste”: nu va mai exista economie subterană, spălare de bani şi nici trafic de droguri, adică vor fi eliminate toate relele din lume.
Adevărata problemă este cu totul alta. „Criticii propunerilor de eliminare a cash-ului arată că astfel de dezbateri nu fac decât să distragă atenţia de la problemele reale ale politicii monetare”, scrie Der Spiegel.
Iar principala problemă este că nu se poate crea prosperitate prin tipărire, mai ales când modelele econometrice utilizate de băncile centrale au dovedit, mai ales de la declanşarea crizei globale, că nu au nicio legătură cu realitatea. Eliminarea banilor fizici ar reprezenta ultima încercare a autorităţilor de a determina realitatea să se conformeze modelelor, în loc să treacă la restructurarea masivă a cadrului de „planificare modelată”, astfel încât acesta să se apropie de realitate.
Jim Leaviss, director în cadrul companiei M&G Investments din Marea Britanie, scria recent, în The Telegraph, că eliminarea banilor fizici ar conduce, nici mai mult nici mai puţin, la eliminarea ciclurilor economice, unde o creştere accelerată este urmată de o recesiune pe măsură. Pornind de la un studiu al profesorului norvegian Trond Andresen (n.a. „Improved macroeconomic control with electronic money and modern monetary theory”), Leaviss consideră că oamenii pot fi stimulaţi să consume sau să economisească de către guvern, în condiţiile în care vor exista conturi individuale unice la o bancă aflată sub controlul statului.
Un astfel de control total asupra economiei este văzut ca un avantaj de către Jim Leaviss, care dovedeşte o ignoranţă înspăimântătoare a istoriei. Dar cum rămâne cu libertatea economică sau cu economia de piaţă, care este încă privită pozitiv în dis¬cursurile autorităţilor europene?
„Nu există absolut niciun precedent istoric pentru a susţine afirmaţia că eliminarea banilor va conduce la eliminarea ciclurilor economice”, scrie Martin Armstrong pe blogul său. „Controlul guvernamental asupra banilor şi creditului reprezintă fundaţia teoriei marxiste”, mai arată analistul american.
În opinia sa, cei care promovează eliminarea banilor „ştiu că socialis¬mul actual se prăbuşeşte, iar singura cale de oprire a colapsului sistemului bancar este confiscarea activelor şi eliminarea cash-ului, astfel încât să nu mai existe posibilitatea retragerii masive a depozitelor”.
Până la materializarea acestui viitor utopic, ale cărui caracteristici depăşesc chiar şi „prognozele” negre din romanele lui George Orwell sau Aldous Huxley, va mai trece ceva vreme, iar speranţa că nu se va ajunge acolo este susţinută chiar de una dintre cele mai importante bănci centrale europene, Bundesbank.
Într-un discurs recent, Carl-Ludwig Thiele, membru al conducerii executive a Bundesbank, a abordat tocmai problema viitorului mijloacelor de plată. După ce a amintit de promovarea tot mai intensă a eliminării banilor în forma lor fizică, de bancnote şi monede, Thiele a declarat că Bundesbank se opune acestei tendinţe, deoarece „noi credem că trebuie să existe instrumente diferite de plată, iar agenţiile guvernamentale nu au dreptul să dicteze cetăţenilor cum ar trebui să plătească”.
Un studiu al Bundesbank de anul trecut arată caracteristicile primordiale ale mijloacelor de plată în opinia cetăţenilor. Acestea sunt simplitatea, securitatea şi rapiditatea. Pentru unii consumatori, banii fizici sunt cei care îndeplinesc toate criteriile, în timp ce plăţile electronice sunt preferate de alte categorii. În aceste condiţii, banii fizici sunt folosiţi în aproape 80% din tranzacţiile din Germania, conform datelor de la Bundesbank, şi reprezintă 53% din valoarea cheltuielilor totale.
Indiferent de opţiunea individuală, care este însoţită de avantajele şi dezavantajele sale, „eliminarea numerarului ar afecta suveranitatea consumatorului – libera alegere a cetăţenilor cu privire la instrumentele de plată”, a mai declarat Carl-Ludwig Thiele. În sprijinul afirmaţiilor sale, Thiele a folosit inclusiv un citat al marelui scriitor rus Feodor Mihailovici Dos¬toievski, care spunea, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, că „banul reprezintă libertatea monetizată”.
O altfel de „monetizare” a muncii şi libertăţii are loc în Germania, pe fondul lansării programului de relaxare cantitativă al BCE şi a memoriei colective, unde se mai regăseşte hiperinflaţia din prima jumătate a secolului trecut.
Datele de la World Gold Council arată că cererea de aur pentru investiţii a crescut cu 63% în T1 2015 faţă de trimestrul precedent, în condiţiile în care cererea din Germania a crescut cu 20%. În Europa, cererea de aur sub formă de monede şi lingouri a fost cea mai mare din ultimii patru ani, perioada corespunzătoare din 2011 fiind marcată de vârful crizei datoriilor suverane pe continent.
Dar sunt suficiente aceste măsuri de apărare? Martin Armstrong consideră că „Europa va arată lumii calea totalitarismului economic, deoarece autorităţile sunt disperate să menţină moneda euro”, însă măsurile nu vor fi suficiente, dacă nu se trece la eliminarea concertată a banilor fizici la nivel global.
În numele modernităţii şi a civilizaţiei, dar şi pe fondul unei rezistenţe nesemnificative a societăţii civile, autorităţile vor continuă să promoveze ideea unei lumi fără bani fizici.
Încă nu este prea târziu pentru o schimbare a direcţiei, astfel încât omenirea să nu ajungă la viitorul din viziunea lui George Orwell, „o cizmă care calcă o faţă umană, pentru totdeauna”.
sursa: bursa.ro
